admin

Cheile Bicazului şi Lacul Roşu

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Cele două frumuseţi naturale situate la limita judeţelor Neamţ şi Harghita asigură una din cele mai frumoase treceri dintre Moldova şi Transilvania. Dacă ajungi în Neamţ, e musai să faci o plimbare cu vaporaşul pe „marea dintre munţi”, lacul de acumulare de la Bicaz.

O lecţie de geografie a României e fără conţinut dacă nu ajungi să vezi de aproape câteva locuri speciale marcate banal pe harta didactică. Cheile Bicazului sunt forme de relief care nu pot fi studiate în şcoală, ele trebuie parcurse dacă nu la pas, măcar din maşina, măcar o dată-n viaţă. O variantă de traseu, adesea folosită de turişti este cu plecarea din Lacul Roşu, sau Gylkosto (Lacul Ghilcoş), cum scrie pe indicatoarele ce marchează intrările în staţiune.

Dacă pleci din Piatra Neamţ, drumul până în staţiunea de pe malul lacului îl faci cam într-o oră (55 de km), şerpuind mai greu pe serpentinele din chei. Nu-i vorbă că nici calitatea drumului nu te-ajută, din loc în loc asfaltul fiind spart. Din sens opus, doar 25 de km ai de străbătut venind din Gheorghieni, staţiunea fiind de altfel parte component a municipiului din judeţul Harghita.

Odată ajuns în centrul staţiunii, priveliştea ţi se pare cunoscută, chiar dacă nu ai călcat pe-aici vreodată. Imaginea lacului liniştit, străpuns din loc în loc de trunchiurile de copaci, e leită cu cea din cărţile poştale, sau din orice poze cu lacul. Cea mai bună privelişte o ai de pe terasa restaurantului Panorama, aşezat strategic şi fără concurenţă în faţa centrului de închiriat bărci. Până să analizezi ce bunătăţi poţi consuma, prima pagină a meniului te informează despre legenda lacului. Una dintre legende. Dacă foamea nu-ţi dă ghes şi ai răbdare să citeşti, afli despre o fată, pe nume Fazekas Eszter, „o fată deosebit de frumoasă cu plete lungi şi ochi gri-verzui” care s-a îndrăgostit de un voinic flăcău secuiesc. Nunta nu s-a făcut, pentru că tânărul a fost chemat la oaste, iar un bandit a răpit-o pe fata rămasă singură în aşteptarea iubitului şi a dus-o într-o peşteră din Cohard Mic. „Neavând alt ajutor, Eszter s-a rugat munţilor. Natura a răspuns cu un vifor crud, stâncile s-au cutremurat şi au apărut ploi abundente. Munţii au început să coboare, căzând victimă tot ce-i cădea în cale, astfel Eszter şi banditul (sic!, n.n). Astfel s-a născut Lacul Roşu în care se pot zări şi astăzi ochii gri-verzui ai lui Eszter”. Şi atunci de unde numele Lacul Roşu? vine logic, întrebarea.

O altă legendă spune că surparea de teren ar fi acoperit un cioban, omorându-i atât oile, cât şi câinele şi măgarul. Apa adunată a avut culoarea roşie de aşa de mult sânge, încât numele lacului a devenit atât Lacul Roşu, cât şi Lacul Ucigaş. Legenda-i poveste, orginea lacului e explicată clar, ştiinţific, pe panourile centrului de informare situat lângă zona debarcaderului: „Lacul de baraj natural s-a format în luna iulie a anului 1837, ca urmare a alunecării unui pinten formt din grohotişuri, de pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoş. Atât prezenţa aluviunilor roşiatice aduse îndeosebi de pârâul Vereşcheul (Roşu), cât şi reflectarea purpurie a Suhardului Mic în oglinda lacului, dar şi calcarele roşcate din împrejurimi sunt motivele pentru care lacul a căpătat, de la ciobanii şi muncitorii forestieri, denumirea de Lacul Roşu”.

Piatra Altarului, locul unde dacii liberi ţineau ceremoniile

După ce laşi în urmă Lacul Roşu drumul coboară vertiginos spre Cheile Bicazului, iar distanţa de 11 km nu e deloc plictisitoare, cu cât de apropii de sălbăticia pereţilor de stâncă. Tot timpul, în stânga ta susură pârâul Bicaz, artizanul care a săpat în roca formând canionul lung de 6 km. După ce treci de tunelul neiluminat lung de 155 de metri, intri pe tărâmul spectaculos al cheilor. Ca un magnet, privirea ţi-e atrasă de Piatra Altarului, masivul de 1154 de metri pe care străjuie, îndreptată spre răsărit, o cruce solitară. Cum locurile sunt pline de legende, şi această creastă impunătoare are o poveste care spune că aici, dacii liberi ţineau ceremoniile de cult. Drumul şerpuieşte apoi ameţitor, cu viraje în ac de păr pentru maşini. Altă dată locuri periculoase pentru şoferii neexperimentaţi, drumul este supralărgit în zonele de curbe. Spectacolul naturii creşte pe măsură ce urmezi drumul, iar când ajungi între pereţii stâncoşi ce te strâng ca într-o menghină la „Gâtul Iadului”, te simţi precum o furnică. Senzaţia devine stranie când priveşti cum maşinile se înşiră pe drumul înghesuit între stânci. Deşi e miezul zilei, miezul verii, dacă mai faci doi paşi în faţă ieşi cu totul din imperiul soarelui, razele nemaireuşind să pătrundă aici. Şi atunci înţelegi de ce locul e împărţit în trei sectoare numite Poarta Iadului, Pridvorul Iadului, şi Gâtul Iadului.

Un adevărat iad e şi pentru şoferii care trebuie să coboare pante cu înclinaţie de 9%, după cum e marcat pe indicatoare, greu e şi să găseşti loc de parcare în cele trei zone unde turiştii roiesc la standurile confecţionate din lemn. Plimbare cu vaporaşul pe „Marea dintre munţi” Lacul Izvorul Muntelui, sau Bicaz, cum mai este cunoscut de toată lumea, îşi dezvăluie frumuseţea mai ales în sezonul de vară.

Sursa: Adevarul.ro si

La pas prin România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *